• Home
  • Știri
  • In Memoriam Prof.univ.dr.ing. Mircea ATUDOREI

  In Memoriam Prof.univ.dr.ing. Mircea ATUDOREI

14.04.2021 In Memoriam Prof.univ.dr.ing. Mircea ATUDOREI

Cu profund regret anunțăm plecarea dintre noi a celui ce a fost Prof.univ.dr.ing. Mircea ATUDOREI, cel care a ghidat pe drumul geodeziei multe generații de studenți, printre care se numără și mulți membri ai Uniunii noastre!

Sincere condoleanțe familiei!

Dumnezeu să-l odihnească în pace !

In Memoriam Prof.univ.dr.ing. Mircea ATUDOREI (text preluat de pe site-ul UTCB In Memoriam Prof.univ.dr.ing. Mircea ATUDOREI (1932-2021) - UTCB - GEODEZIE

S-a nascut la 3 aprilie 1932 in comuna Zvoristu, judetul Suceava.

A absolvit Facultatea de Drumuri si Poduri, Sectia de Geodezie – Institutul de Constructii Bucuresti, in anul 1958.

Intre anii 1958-1959, a functionat ca inginer geodez la Atelierul Topo-Geodez de la Institutul Regional pentru Proiectare Constructii Constanta, efectuand lucrari pentru aductiune apa potabila, portul Constanta; garaj si linie troleibuze Constanta; alimentari cu apa Eforie Nord; plan topografic sistematizare Jurilovca; aductiune apa potabila Combinatul viti-vinicol Niculitel.

Activitatea in invatamant a inceput-o in anul 1959, ca sef de Laborator geodezie la Institutul de Constructii Bucuresti. A ocupat dupa aceea functiile didactice: asistent (1959-1965); sef de lucrari (1965-1975); conferentiar (1975-1990); profesor (1990-2001), la Facultatea de Geodezie, predand cursurile: Astronomie geodezica si Masuratori geodezice prin unde.

De mentionat ca, intre anii 1971-1973, a fost bursier la Fundatia Alexander van Humboldt, la Universitatea Tehnica din München si Institutul German de Cercetari Geodezice, sub conducerea prof. dr. ing. HC Max Kneisel.

Din anul 2001 a fost profesor consultant si conducator de doctorat la Facultatea de Geodezie.

A fost membru in Comisia de avizare a temelor de cercetare si in Consiliul Stiintific al Institutului National de Metrologie; membru in Comisia de Etalonare Nationala – Biroul Roman de Metrologie Legala, expert tehnic al Autoritatii Nationale pentru Acreditare Laboratoare.

Amintim domeniile de competenta ale prof. Mircea Atudorei: geodezie (geodezie cu sateliti – tehnologie GPS), astronomie geodezica, masuratori geodezice cu unde electromagnetice, metrologie industriala.

Activitatea publicistica a prof. Mircea Atudorei cuprinde cartile: Instrumente topografice si geodezice, Ed. Tehnica, 1982; Dictionar enciclopedic – Partea geodezie, Ed. Nemira, 2009, articole si comunicari prezentate la diferite manifestari stiintifice, dintre care amintim congresele internationale: Melbourne, 1994 (Dispozitiv optic universal pentru controlul metrologic al instrumentelor geodezice); Helsinki, 1990; Atlanta, 1996; Universitatea Hanovra, 1993 (Doua aplicatii ale interferentei luminii Laser in stiinta masuratorilor).

A obținut titlul de doctor inginer din anul 1975, prezentand teza: Masuratori geodezice cu unde electromagnetice. In calitate de conducator de doctorat, sub coordonarea sa, 8 doctoranzi  au obtinut titlul de doctor inginer.

Pentru intreaga sa activitate a fost decorat de Presedintele Romaniei cu Ordinul pentru invatamant in grad de cavaler, 2004; decorat de Observatorul Astronomic Militar – Directia Topografica Militara, cu ocazia centenarului acestuia (1895 – 1995), pentru contributia adusa la dezvoltarea astronomiei geodezice militare romanesti.

Autor al lucrarii originale Metoda interferentiala pentru controlul axelor instrumentelor astronomice universale si de pasaj cu ajutorul laserului He-Ne (elaborata la Institutul German de Cercetari Geodezice din München) s-a facut cunoscut in lumea specialistilor onorandu-si numele.

Inteligent, dornic de a introduce noul in profesie, cu real talent pedagogic si dotat in cercetarea stiintifica, s-a ridicat la nivelul inaintasilor in domeniu, ce au facut cinste scolii geodezice. Corect in relatiile interpersonale si dornic de a face binele, a fost un exemplu de om in activitatea inginereasca.

Numeroase generații de absolvenți îi sunt recunoscătoare pentru dăruirea, stăruința și dragostea cu care le-a călăuzit pașii spre cunoaștere în domeniul astronomiei geodezice, măsurătorilor geodezice prin unde, metrologiei geodezice, geodeziei și geodeziei cu sateliți.

(Pe baza prezentării din vol. Personalități românești din construcții – autor Hristache Popescu – Bucureşti : Editura H.P, 2012 ISBN 978-973-88979-6-0)