• Home
  • Știri
  • Adunarea Generală CLGE, 7 – 9 mai 2026, Tartu, Estonia

  Adunarea Generală CLGE, 7 – 9 mai 2026, Tartu, Estonia

19.05.2026 Adunarea Generală CLGE, 7 – 9 mai 2026, Tartu, Estonia

În perioada 7 – 10 mai 2026 a avut loc la Tartu în Estonia prima Adunare Generală a CLGE (Colegiu Geodezilor Europeni), din anul 2026. La întâlnire au fost reprezentate fizic, prin reprezentanți, 22 de țări membre, la care s-au adăugat 2 prezențe online.

Uniunea Geodezilor din România, ca membru al CLGE, a fost reprezentată la Tartu de Cornel Păunescu, președinte onorific UGR.

În prima zi a evenimentului de la Tartu,  a avut loc o vizită la Primaria din Tartu, unde doamna viceprimar a prezentat Primăria în stadiul actual și proiectele de viitor, impresionant fiind modul în care au reușit să digitalizeze serviciile locale cu ajutorul topografilor care au produs un GIS integrat, bazat pe imagini ortofotoplan și măsurători la teren.

În ziua de 8 mai au fost demarate lucrările Adunării Generale a CLGE, prin ascultarea imnului geodezilor europeni, adoptat în 2024.

A urmat deschiderea adunării, de către președintele CLGE, Nicolas Smith din Franța, care a dat apoi cuvântul reprezentanților Estoniei, țara gazdă, pentru urarea de bun venit.

După stabilirea îndeplinirii cvorumul, Nicolas Smith a prezentat activitatea CLGE dintre ultimele două Adunări Generale. A urmat prezentarea situației financiară a asociației, pe care a supus-o atenției trezorierul CLGE, Julian Ismaili din Albania

Fiecare țară, prin reprezentantul său, a prezentat pe scurt activitățile naționale importante desfășurate în perioada anului trecut.

Din partea României, Cornel Păunescu a prezentat înființarea Colegiului, evenimentele organizate la nivel naționale în cadrul comunității geodezilor din România, cât și evenimentul cel mai important al anului, pentru geodezii din România și Moldova, Săptămâna Geodeziei Românești, care va avea loc la Chișinău.

Jean Yves Pirlot, director general CLGE a apreciat faptul că Săptămâna Geodeziei Românești va avea loc la Chișinău, fiind o oportunitate pentru a intra în contact direct cu Uniunea Geodezilor din Moldova.

Au fost, de asemenea, discutate aspecte privind cea de-a doua Adunare Generală, care va avea loc la Brno, în Cehia, pe data de 1 octombrie 2026, fiind organizată în comun de Cehia și Slovacia. Pentru organizarea primei Adunări Generală din anul 2027, a candidat organizația din Malta, și a câștigat.

Ziua a continuat cu sesiunea estoniană, în care a fost prezentată profesia de topograf în Estonia, fiind urmată de o Masă rotundă despre importanța digitalizării și a inteligenței artificiale în Estonia.

La Adunarea Generală de la Tartu au fost prezenți și cei doi candidați la președinția FIG (Federația Internațională a Geodezilor), care și-au prezentat platformele candidaturilor.

Așa cum știți din știrile prezentate anterior pe site-ul UGR, cei doi candidați sunt Michalis Kalogiannakis din Grecia, reprezentând organizația Technical Chamber of Greece și Mihail Lilje din Suedia, reprezentând organizația Swedish Professionals for Built Environment.

De asemenea, au fost prezentate și candidaturile a doi dintre cei șase candidați la funcția de vicepreședinte, Peter Ache din Germania, reprezentând organizația DVW - German Association for Geodesy, Geoinformation and Land Management și Angel Collado din Spania, reprezentând organizația Colegio Oficial de Ingeniería Geomática y Topográfica.

În cadrul Adunării General, un moment important a fost adoptarea Declarației de la Tartu, “Boundary markers have an important future”.

Textul declarației poate fi consultat la adresa 2026_05_09_CLGE_Tartu_Declaration.pdf

Cea de-a doua zi a evenimentului a fost dedicată atelierelor de lucru, fiecare având o temă specifică:

(1)       Legea Europeană a Topografilor Geodezici – Pregătirea unui chestionar;

(2)       Viitorul marcării limitelor proprietății;

(3)       Tema anului pentru CLGE: Inteligența Artificială.

Fiecare temă a avut la dispoziție circa 45 de minute în care fiecare participant a prezentat poziția organizației pe tema respectivă. Interesant a fost tematica marcării limitelor proprietății. Fiecare țară având un mod propriu de abordare funcție de mentalitatea poporului.

După amiază au fost vizitate două obiective, Universitatea din Tartu și Observatorul Astronomic.

University of Tartu este cea mai veche, și una dintre cele mai prestigioase universități din regiunea baltică. A fost fondată în anul 1632 de regele Gustav al II-lea Adolf al Suediei, în perioada în care Estonia făcea parte din Regatul Suediei.

Universitatea a avut un rol major în dezvoltarea astronomiei, geodeziei, cartografiei, științelor naturii în Europa de Nord și de Est.

De-a lungul timpului, Universitatea din Tartu a devenit un important centru științific al Imperiului Rus și ulterior al Estoniei moderne, fiind cunoscută pentru cercetările în astronomie și geodezie.

Observatorul Astronomic din Tartu, Tartu Observatory a fost inaugurat în anul 1810 și este unul dintre cele mai importante observatoare astronomice istorice din Europa.

Observatorul este strâns legat de activitatea astronomului și geodezului Friedrich Georg Wilhelm Struve, care a lucrat aici între anii 1817–1839.

Din acest observator a fost coordonată o parte importantă a măsurătorilor pentru celebrul Arc Geodezic Struve, lanțul de triangulație de aproximativ 2.820 km utilizat pentru determinarea formei și dimensiunilor Pământului.

Observatorul a avut un rol esențial în observațiile astronomice necesare orientării geodezice, determinarea coordonatelor astronomice, dezvoltarea triangulației moderne în Europa.

În prezent, observatorul reprezintă un important monument științific european, centru muzeal dedicat astronomiei și geodeziei, dar și o parte a patrimoniului UNESCO prin legătura cu Arcul Geodezic Struve.

Vizita la Universitatea și Observatorul Astronomic din Tartu a oferit posibilitatea înțelegerii modului în care au fost realizate primele mari rețele geodezice europene, bazate pe triangulație clasică și observații astronomice, reprezentând un moment important în istoria geodeziei mondiale.

În cadrul programului social al conferinței, participanții au avut ocazia să navigheze pe râul Emajõgi cu o ambarcațiune realizată în stil tradițional baltic, experiență care a completat foarte bine atmosfera istorică a vizitei la Tartu și la observatorul astronomic.

Programul primei Adunări Generale a CLGE s-a încheiat într-un spațiu cu specific industrial-maritim, un fost atelier destinat construcției și întreținerii ambarcațiunilor tradiționale, reamenajat astăzi ca restaurant, păstrând arhitectura și atmosfera istorică locală.