29.05.2026 A fost ales viitorul președinte al Federației Internaționale a Geodezilor
Astăzi s-a încheiat la Cape Town, cel de-al XXVII-lea Congres al Federației Internaționale a Geodezilor.
Evenimentul desfășurat în perioada 24 – 29 mai, a debutat sâmbătă, 24 mai, cu prima parte a Adunării Generale a FIG.
În cadrul Adunării General, Iaroslav Zifceac – președintele Comisiei de Tineret a UGR, a fost felicitat de către președinta FIG, Diane Dumashie, pentru activitatea sa în calitate de reprezentant al Young Surveyors FIG, 2025 -2026.

Au urmat 4 zile de sesiuni tehnice, întâlniri ale Comisiilor FIG, dar și Forumurile asociațiilor membre FIG, structurilor regionale, directorilor generali FIG, și structurilor academice.
În cadrul Congresului au avut loc alegeri pentru poziția de președinte FIG 2027 – 2030, cât și pentru 2 poziții de vicepreședinte, și șefii comisiilor FIG.
În ultima zi a evenimentului a avut loc cea de-a doua parte a Adunării Generale, și au fost anunțate rezultatele alegerilor, pe care le prezentăm în continuare.
Viitorul Președinte FIG 2027 – 2030 este Michalis Kalogiannakis din Grecia. În prezent Michalis Kalogiannakis ocupă una din pozițiile de vicepreședinte, astfel, alegerea sa ca și președinte, a făcut necesară desemnarea unui vicepreședinte în plus, față de cele două poziții pentru care se încheia mandatul anul acesta.

Vicepreședinții aleși la Cape Town sunt: Winnie Shiu, din Hong Kong (realeasă pentru un nou mandat de vicepreședinte), Stephen Djaba din Ghana, și Peter Ache din Germania.

Pentru cele 10 Comisii ale FIG au fost desemnați noii Șefi, astfel:
Comisia 1, Standarde profesionale și practică – Mark Scanlon, ACS, Australia
Comisia 2, Educație profesională – Rosario Casanova, AAu, Uruguay
Comisia 3, Managementul informației spațiale – Markus Schaffert, DVW, Germania
Comisia 4, Hidrografie – Gordon Johnston, RICS, Regatul Unit
Comisia 5, Poziționare și măsurare – Kevin Ahlgren, AAGS, Statele Unite ale Americii
Comisia 6, Măsurători inginerești – Peter Bauer, OVG, Austria
Comisia 7, Cadastru și administrarea teritoriului – Kirsikka Riekkinen, MIL, Finlanda
Comisia 8, Planificare spațială și dezvoltare – Naa Dedei Tagoe, LiSAG, Ghana
Comisia 9, Evaluare și management imobiliar – Malgorzata Renigier-Bilozor, SGP, Polonia
Comisia 10, Management și economia construcțiilor – Celestina Nkechi Eke, NIQS, Nigeria
Uniunea Geodezilor din România a fost prezentă la Cape Town prin patru membrii: Cornel Păunescu – președinte onorific, Iaroslav Zifceac – președinte Comisia de tineret, Vlad Păunescu – Secretar executiv, Aurel Florentin Cătălin Negrilă – membru Comisia 6 a UGR.
Conducerea Uniunii Geodezilor din România felicită noii membri ai conducerii FIG și le urează un mandat încununat cu succes!